joi, 4 octombrie 2012

Cassis



Ploaia asta calda imi aduce aminte de tine.
Pentru ca ea cade atat de puternic, fara sa poata sa se opreasca, la fel ca mine.
Se zice ca oamenii tristi, zambesc cel mai frumos.
Oamenii singuri sunt cei mai buni la suflet.
Oamenii cei mai raniti sunt cei mai intelepti.
Si toate astea pentru ca nu vor sa vada pe nimeni altcineva ca sufera la fel cum o fac ei.
E obsesia mea.
Daca mi-as prinde viata in fotografii, oare cum ar arata?
Uneori ma gandesc ca poate am fost facuta in asa fel incat sa fiu singura mereu.
Si apoi imi zic "nu renunta pana la final." 
Imi place sa ma mint ca asta ma ajuta intr-o oarecare masura.
Se zice si ca oamenii care nu dorm confunda realitatea cu visele.
Poate e adevarat.
Mi-ar placea ca visele mele sa fie viata reala.
Nici nu-ti poti da seama cat de trista si nefericita sunt.
Fiecare zi e la fel.
Aceasi oameni.
Aceasi rutina.
Si urasc cum sunt lucrurile acum.
Eram atat de fericita...
Dar acum, nu mai sunt.
Nici macar un pic.
Si nimeni nu stie asta.
Am realizat ca toate semnele pe care le am nu vreau sa dispara.
Si acum mai tin minte cand, de ce, si cum le-am facut pe fiecare in parte.
Si nu regret nimic.

miercuri, 1 august 2012

Nu am nevoie nici de cafea, nici de tigari, nici de tine, nici de mine, sau de oricine altcineva acum.
Am nevoie de un suflet.
Inca il mai caut.
Mai ti minte?
Da...s-a intamplat acum prea mult timp, poate ca ai si uitat.
Nu e ca si cum chiar ar fi contat.
Stiu ca esti perfect.
Perfect pentru cine te merita.
Stiu ca sunt perfecta.
Perfect de imperfecta.
Sunt o antiteza a tot ce exista si s-a uitat undeva intre niste pagini albe patate de sange, scrum, si poate putin alcool dintr-o sticla de tutun.
Am jurat ca sufletul tau e divin.
Nu ma crezi.
Nu ma cred.
Am crezut ca daca ma inec in alcool si tutun totul va fi in regula, va reveni la normal.
Ce-i aia plaja?
Sau sarut...?
Ochii mei ii vad pe ai tai.
Dar nu sunt ai tai.
Sunt ai persoanei care ai fost.
Mereu mi-am imaginat ca o sa am o viata de nimic.
Pe zi ce trece inca mai cred asta.
As ingheta timpul.
Imi lipsesc momentele de inconstienta si de nepasare, pe care le tot aveam, imi lipsesc oamenii care au contat, imi lipsesc amintiri, imi lipsesc momente.
As vrea sa le rup de pe cerul inimii mele. Stiu de cate ori am incercat.
Am simtit o respiratie cu subinteles, care m-a lasat sa ma inec in nostalgie.
Inca imi mai caut sufletul, incercand sa omor timpul in timp ce scriu o carte care nu s-a scris niciodata.
Sufletele pereche au murit intr-o noaptea care ti-a cantat la fereastra un cantec de la marginea tristetii.
Nu poti citi printre randuri.
Nu ai nici de ce.
Nu ai nici ce.
"Scriu numele tau intre stele.Numele pe care tu trebuia sa il ai de la inceput.Numele care este totul meu.Totul meu personal."
Nu o sa uit cand mi-ai zis asta si ca inca imi lipsesti.
Ne chinuiam impreuna cu muzica pe care o ascultam, mai mult pentru ca era un fel de instrument de tortura, nu neaparat pentru ca noi aveam chef de muzica trista, sau care sa transmita ceva.
Oamenii sinceri si naivi sunt singurii care nu o sa cunoasca fericirea...


joi, 19 iulie 2012

Apus


Plangeai cand ai aflat ca eu am murit in pieptul tau, imediat dupa ce ti-am scris numele in cerul care mi-a fost intotdeauna  cel mai bun refugiu.
Timpul m-a uitat.
"Am stiut atat de multe lucruri despre tine, dar niciodata nu am stiut ca sunt doar niste minciuni."
M-am ascuns dupa persoaneje din mintea mea, care puse impreuna m-au descris perfect intotdeauna.
Atat de perfect ca nu voiam sa recunosc nimic, tocmai pentru ca stiam ca asa e, ca asa sunt eu, de fapt.
Prefer sa simt orice altceva, in afara de durere...
Se apre ca pana si eu imi doresc ranile alea, doar ca sa pot sa rad de mine, ca sunt atat de slaba.
Nimeni nu poate intoarce timpul...
Am realizat ca urasc tot.
Am realizat ca mi-am intors spatele catre mine insumi.
Intr-o zi suntem cu totii capabili sa zambim.
Daca prin tot ce fac eu am reusit sa fac un om cel putin sa zambeasca, mi-am indeplinit toate dorintele.
Am pictat cerul, ca sa uit ce culoare are.
Am realizat ca nu am de ce sa nu ma uit cu atat de mult dezgust in jurul meu.
Ca personajele mintii mele daca ar fi reale, ar putea omora toata planetam pentru ca sunt mult mai instabile si psihic si emotional, decat vreau eu sa cred ca sunt de fapt.
Poate ca daca as fi fost si eu mai stabila impreuna cu ele as fi fost mai fericita.
Sau poate ca nu stiu sa ma bucur ca sunt asa.
A trecut mult timp de cand m-am obisnuit cu starea asta, dar cred ca inca mai pot sa zambesc, si nu doar din cauza faptului ca sunt atat de cretina.
Asta e inceputul.
O inima de aur care sa opreasca  tristetea...

sâmbătă, 7 iulie 2012

Show time

Uneori am impresia ca sunt cea mai superba creatura de pe planeta asta. Ca sunt o fiinta minunata.
Ma consoleaza in nopti gri si fara sfarsit gandul ca lumea asta este atat de imputita, diforma si imbecila, incat oricat de adanc m-as afunda in mizerie, si oricat as slabi stransoarea si as ceda iubirii mele , vrajitoarea neagra care imi smulge carnea, imi sangereaza organele si imi ucide incet, perfid si cu precizie neuronii, voi fi oricum, intotdeauna cand imi voi aduce aminte sau cand imi voi privi reflexia in oglinda sau in apa, cea mai minunata fiinta care a existat vreodata pe pamant.
Vreau sa impietresc clipa de acum. Singura, uitata, si fericita. Sa retin mirosul de acum, un miros greu de descris in cuvinte, dar care imi strabate corpul provocandu-mi mii de senzatii, care imi arde gatul ca o palinca de tara, imi intra adanc in nas asemenea amfetaminei cu miros amarui acrisor, imi umple minte de sute si sute de ganduri, care de care mai volatile, mai efemere. Toate se sparg in cioburi, toate dispar in miile de secunde, imi ramane doar scheletul lor descarnat. Efemeritatea mi se pare, din nou, una dintre cele mai minunate chestii daruite-de nimeni-trecatorilor de o clipa de aici. Vreau sa retin senzatia de cadere usoara, libertatea de a-nu pasa catusi de putin de viitor si de oameni. Singura pe lume, si infiorator de fericita, ca un demon.
Asta spun azi, cand sunt total indiferenta-daca pot spune asa, caci nebunia este prezenta si in cel mai neinsemnat gand al meu, ma poarta intr-o lume in care termeni precum real si imaginar, fals si adevarat, capata o semnificatie cu totul diferita-si am oarece motive sa cred ca nu ma insel.
Probabil ca viata mea in momentul de fata are toate atributele pentru a fi detestata. Pentru mine, a-mi analiza viata este o chestie imposibila si falsa. Nu ma pot vedea prin ochii altora. Nu am criterii, dar am principii, traiesc doar pentru placerea de moment, pentru frumusete, iubire, ura, razbunare si pentru a desfide legile universului pe care toti le urmeaza orbi.
Viata mea se schimba insa, chiar in momentul asta in care vorbesc despre ea deja e altceva, deja tot ceea ce am spus nu mai este decat partial valabil. Trec din camera in camera, din cochilie in cochilie, las ceva din mine peste tot, pielea mi se descuameaza si devin din ce in ce mai usoara dar, poate, si din ce in ce mai adevarata.
Traiesc asa cum au facut-o si altii inaintea mea, si pentru ca sa demonstrez ca nu exita dumnezeu, pentru ca daca ar exista, nu ar putea permite o existenta ca a mea pe pamant, o sfidare de fiecare clipa, un scuipat pe care i-l arunc in sus cu fiecare gest. Daca dumnezeu ar exista, m-ar ucide. Nu m-ar lasa sa trec prin lume si sa demonizez fiinte pe care el le-a creat cu cele mai bune intentii.
La fel de sigur este ca nu imi pot privi  viata din afara si ma bucur ca inca este asa, ca desi am citit atatea carti inca nu am ajuns in faza in care teoretizez si cele mai profunde lucruri, propria-mi existenta. Ma bucur ca macar acum sunt inauntru, lipsita de perspectiva asupra mea, ce-i drept, dar ca inca pot sa mai simt lucrurile care ma ranesc si ma razbun ranindu-le de moarte, la randul meu.
Daca as avea posibilitatea de a schimba lumea si de a o salva, nu as face-o. As da foc cu voluptate universului, asa cum dai foc unui carton, pentru ca zi de zi m-a sedus si dezamagit cu brutalitate







PS: Aceeasi postare este si pe Am amintiri din prezent pentru cine nu a inteles ca sunt pe ambele bloguri tot eu

vineri, 25 mai 2012

Pot sa innebunes de tot?
Ploaie de lamentatii..
Ingroapa-mi numele, dar asigura-te ca imi arunci sufletul undeva mult prea departe de mine.
Sa fiu singura cu mintea mea nu e un lucru chiar atat de bun..
Las un simplu "Adio!" si ma inec in nebunia linistii de intuneric.
Muzica de sinucidere care rasuna din raceala unor pereti anonimi.
O minte plina de cuvinte care dor, gene si buze negre.
Scriu cu un cutin pe piele, ca un fel de usurare pentru gura care nu are minciuni.
Pentru un viitor care nu a fost dorit, iti doresc tie acea zi..
Un  moment pentru o viata de om..
Greselile mele danseaza intr-o gradina in miniatura a minciunii.
Iti doresc tot binele, numai daca imparti acest iad..
Iar vine ploaia...de data asta o sa cada din stele nascute din durerea oamenilor care stiu ce inseamna sa piarda.
Port durere, melancolie, tristete si slabiciune.
Chiar daca raiul e plin de namol, devine perfect daca suntem in el.

joi, 17 mai 2012

Capitolul 3


                                              Nici macar o lacrima










Am un personaj care pare sa se contrazica singur , stiu , dar asa suntem cu totii în anumite momente , nu zic mereu . Cu totii avem momentele noastre în care ne contrazicem singuri , fie ca recunoastem sau nu .
-O sa înnebunesc ! Poate ca am înnebunit deja , astazi , acum . Oare exista Dumnezeu ? Dumnezeu exista , sau poate nu exista. Dar eu exist !
Statea si se contrazicea singura , în timp ce fuma un Pall Mall , pe la filtru rupt si îi cadeau lacrimi pe chip. Brusc , usa de la intrare se deschide si intra cea mai buna prietena a ei , cea cu care împartea ,înca, un apartament cu doua camere. Mereu a avut încredere în ea , i-a zis tot , nu a ascuns nimic , mai ales când discutau . Prietena ei este mai matura si mai inteligenta decât ar parea prima data.
-Te va distruge viata orasului mort , pustiu de suflete . Vei uita de cartile frumoase pe care înca le mai citesti... O sa lacrimezi , sau vei plânge , o toamna întreaga. Toamna cheama atât de  multe amintiri , mai multe decât ai putea tu sa-ti dai seama.... aude timid de la o voce calma si ironica în acelasi timp.
-Viata orasului  m-a distrus deja.
Se ridica si se duce in bucatarie  , împreuna cu prietena ei (sa-i zicem M deocamdata , numele i-l spun mai târziu ) . Stateau amândoua la masa extrem de mica si se uitau pierdute pe geam.
- Din fata geamului iubesti mereu ploaia , soarele , zapada , vântul...
Discutii lungi , terminate  cu lacrimi sau râsete , sau întrebari adresate catre necunoscut , întrebari care aveau ca raspun decât alte întrebari . Destainuiri  tinute deocamdata pentru sine. Amândoua erau confuze , poate una mai mult decât cealalta , dar amândoua duceau o lupta cu sine.
-Daca te complici prea mult pierzi timpul degeaba . Nu mai vreau sa stau . Vreau sa plec în lume . Vreau sa fiu la fel de nebuna ca Dante  sau Minos ! Instinctele mele mereu m-au dezamagit. Stiu sa pierd timpul ? Stii sa pierzi timpul ?  Daca apuc ziua de mâine , deja intru în viitor.
M. se uita la ea cu privirea pierduta. Aveam momentele ei în care zicea cuvinte profunde , iar atunci când zicea asa ceva , te punea pe gânduri. Mereu a reusit sa puna lumea pe gânduri , mult mai usor ca restul . Nu are nevoie de teorii complicate , doar de chestii logice  , sau care sa i se para ei logice  . Întotdeauna avea momente ca astea , exact când nu se mai astepta nimeni  si tocmai din motivul asta se considera o pierzatoare.
-Prima regula : nicio lacrima nu va mai curge !
- Ar fi ceva daca de regula asta te-ai si tine , sincer...
-Stiu....data trecuta am încalcat-o fara retineri.
-Da , dar nu ai regretat absolut deloc.
-Si nici acum nu o fac ... M-am îndragostit de el , dar nu regret absolut deloc nimic . Acum îl am , si nu am sa-i dau drumul nici daca ma implora în genunchi. Au trecut doi ani si n-a murit niciunul dintre noi , dar parca am murit multi.
Amintiri are multe , poate prea multe . Le considera  ca fiind  o dovada a timpului pierdut  si nimic mai mult . Nu putea sa-i lipseasca nici macar un detaliu amarât  din toate amintirile. "De ce sa pastrez amintirile ? " se întreba uneori. Fiecare noapte  sura de noiembrie o facea  sa-si aduca aminte  de lucruri pe care a tot încercat sa le uite. Ani la rând s-a chinuit sa uite de amintiri si sentimente , ani la rând a încercat ba sa se schimbe , ba sa se cunoasca , ba sa nu se mai urasca atât de mult , sau sa se accepte pur si simplu. Multe luni a stat în casa pentru ca nu a vrut sa mai întâlneasca pe nimeni , nu lasa pe nimeni sa-i vada ochii. Muncea în camera , terifiata de ceea ce lumea crede despre ea  si de ce i se tot cere de la cei din jurul ei .  A decoperit atunci ca întunericul te ajuta sa întlegi lucruri pe care , în mod normal , nu le-ai întelege nici într-o mie de ani.
Trupul ei era purtat peste tot de greutatea altora , a caror greutate  nici nu stia ca a luat-o cu ea. Suflet întesat cu mii , sau chiar milioane de alte suflete. Deja nu mai stia care suflet e al ei .  Sufletul ei adevarat s-a  înstrainat singur de ea.
În anumite momente ar da orice pentru o arma cu doar un glont în încarcator . Un glont. Stie unde ar da si nu ar avea nimic 
împotriva cu lucrul asta. Absolut nimic. Ar da un glont în inima si atât. Poate ca nu asa se rezolva o problema- de fapt , cu siguranta nu asa se rezolva ceva, orice - , dar asa ar rezolva ea orice . A mai avut o încercare si nu a reusit sa faca nimic  , si asta doar pentru ca nu a avut niciun glont la îndemâna. 
Îsi ia , cu multa gratie , un Pall Mall mentolat din pachet si-l aprinde  la aragaz. Bricheta nu o mai gasea . Se aseaza  jos , între canapea li fotoliu si fumeaza. Îsi aduce aminte de perioada în care statea exact la fel acasa, când parintii ei se certau , când nu plecase înca de acasa. Multi au admirat-o  ca a avut curajul sa faca lucrul asta , sa plece de acasa cum a împlinit 18 ani . dar nimeni nu a întelesc cât de greu i-o fost .
"Adio mama , adio tata ! E ultima data când ma mai vedeti si ultima data când va mai zic asa ceva. Nu o sa ma mai vedeti niciodata . " Astea au fost ultimele ei cuvinte , înainte de a pleca de acasa . Nu a cautat-o  nimeni , dar si daca o cautau nu o interesa. A lasat anii agitati  de adolescenta în urma. Adolescenta marcata de miopie si dependente idioate , lovita cu nebunie sau neputinta , terminata în plâns chinuit în mijlocul noptii , pe care nu l-a auzit sau banuit nimeni . Si-a facut atât de multe promisiuni , dar nu a respectat decât o mica parte din ele . A promis multe , si-a pus sau a pus extrem de multe reguli , doar ca sa le încalce .
- Nicio lacrima nu va mai curge.... La dracu ! Pe cine dracu mint ? 

sâmbătă, 12 mai 2012

Fara nici un fel de gratie

Intr-o zi o sa trec peste durere.
Poate atunci o sa mai si zambesc.
Superficial, dar profund.
"Noapte buna, pentru ca in noaptea asta nu o sa poti sa adormi !"
Asta imi rasuna in cap, de cel putin 2-3 ore..
Simt comfort de la o voce pe care speram sa nu mai o aud.
Daca totul e vindecat, pot sa zambesc?
Mi-e frica sa mai fiu dezamagita.
Oamenii care nu au nici macar o zi de maine au murit de mult.
Vreau sa inec niste cuvinte ce au fost rostite ca o soapta.
Nimeni nu e plin de singuratate sau tacere de mormant.
De data asta mi-a fost frica sa ma intalnesc.
Impreuna cu niste cuvinte din vis, o sa inec seductie in pielea ta.
Pana in momentul cand inima nu va mai fi nimic, decat catifea.
Sa nu te duci spre Rai..
E fictiv.
Acei ipocriti au omorat orice urma de umanitate si stabilitate mentala.
Propria mea inima o sa ma omoare intr-o zi...
Da, inca nu gasesc care e motivul existentei mele.Tocmai de aia imi tot caut motivul in taieturile din corp.
Intr-o zi, acel ecou o sa imi fie taiat pe inima.
Intuneric transparent care nu poate fi atins cu mainile.Acea mana mica era atat de frumoasa si  pura...
Minciunile tale sunt sterse de ploaie.
Un zambet marcat de o ezitare de nedescris.
Pasii sunt atat de eleganti, incat au disparut.
Incapabila sa...
Niciodata nu o sa mai...
Ingroapa-mi numele undeva in note si acorduri de chitara.
Amintirile s-au topit..pana nu a mai ramas nimic.
Educatie a mortii.
Lacrimi mi se scurg din amintiri... 

luni, 30 aprilie 2012

Kareta Uta

Moment de maxima sinceritate fata de mine insumi.
Poate ca am si eu nevoie de lucruri de genul asta , uneori.
Ca atunci cand sunt atat de fericita ca nu mai pot sa vorbesc..
Sau cand par mult mai fragila decat ar crede oricine.
Caut intelesul unui poem dintr-un suflet gol.
Uneori e mai bine sa traiesti fara trecut.
Si totusi, e un poem care nu stie sa minta deloc.
Cu un zambet oarecum ironic, scriu acel poem.
Acolo, pe undeva, e un singur adevar,pe care niciunul din noi nu il cunoaste si nici ca o sa-l cunoasca vreodata.E la fel ca faza cu scopul pentru care traim..
Ca atunci cand vrei sa auzi tot.Unde se duc lacrimile cand sunt planse?
"Ti-am auzit vocea in noaptea in care am pierdut totul. Oricum , noi nu o sa putem deveni o singura persoana...."
Nu pot sa uiti asa ceva...
Niste cuvinte murmurate intr-o limba pe care nu o intelegi...


luni, 19 martie 2012

Capitolul 2

     "Spun o poveste si e adevarata."





-Finalul îl scirem împreuna . aude din gura persoanei pe care o iubeste.
-Asta ce vrea sa însemne?
-Ca nu s-a terminat nimic pâna când  nu spunem amândoi cum se termina si suntem de acord cu ce zicem.
I-a zâmbit si i-a placut ce a auzit. Toata viata a cautat pe cineva care sa-i ofere iubirea pe care i-a oferit-o el . Se uita cu mult calm si un zâmbet mai mult fermecator i s-a pus pe fata. Tocmai din motivul asta nu a zis nimic . Nu stia ce sa spuna , cum sa spuna , nu avea nici macar cuvinte în clipele alea.
S-a ridicat de pe jos , ca asa îi placea sa stea  si se duce la fereastra din camera.Niciodata nu i-a placut sa fie multa lume în jur , mai ales lume grabita , iar atunci când vedea cât de multa lume se agita fara motiv  se enerva si îi venea un citat în minte :"Se zice ca atunci când mori , viata ti se deruleaza în fata ochilor. Fa-o sa merite sa fie vazuta din nou."Credea în el si tocmai din motivul asta  a facut mereu tot ce a vrut , cum avrut si nu a lasat pe nimeni sa se amestece în deciziile lui . Avea tarie de caracter numai atunci când nu trebuia si nici nu avea sens.
-În ce crezi tu ?aude difuz.
-Stii....ti-am scris o lista de secrete . Secretul numarul 23 : nu stiu în ce cred.
Niciodata nu a fost absolut convins în ce crede , dar  mereu a crezut în ea  , rareori în altii , niciodata în Dumnezeu  , cum nu crede nici în fericirea deplina. Fericirea o vede ca pe o stare de idiotizare absoluta , pentru ca întotdeauna   starea de fericire e scurta , sau îi aduce numai suparari dupa si starea de fericirea oricum se evapora pâna la sfârsit de zi.
"Ar trebui sa ma fac altceva. Ar trebui sa caut ceva cu care sa ma pedepsesc. Pentru ca nu sunt nimic altceva decât modelul unui om imbecil. Mi-am tot pierdut timpul prin parcuri cu asa zisii prieteni iar acum mi-l pierd  visând lucruri pe care niciodata nu am sa le primesc. Sunt cel mai natâng dintre toti oamenii si nu mai ma pot ascunde. Nici macar nu ma revolta ziua asta pierduta în bratele oamenilor care m-au dezamagit de atât de multe ori , slabiciunea mea si a sufletului si inimii mele , ruina vointei mele . Nopti la rând  ma plimb pe sub coroana cerului  , honaresc pe strazi si visez ca îi marturisesc cât de mult o iubesc sub clar de luna , sau ca îi spun cuvinte patimase pe care nu le-am mai rostit niciodata si poate ca nici nu am sa le rostesc vreodata."
- Te-am iubit vara , toamna , iarna , primavara. Te-am iubit în toate anotimpurile . Nimeni si nimic nu o sa ma împiedice sa te iubesc înca atâtea anotimpuri. suspina timid , printre lacrimile ce îi curgeau pe obraji.
- A iubi nu are timp...aude calm în timp ce o îmbratisare tandra  se simte în întreg corpul.
Îmbratisarile calduroase îl bucurau întotdeauna , îi dadeau dovada necesara ca traieste cu un scop , ca are o anumita importanta pentru cineva anume . Adora momentele în care i se dovedea ca nu iroseste aerul din lume degeaba.
A trait mult prea mult pentru altii , iar acum traiesste numai pentru el . De prieteni falsi , "cunostinte"-pentru ca nu îi poate numi mai mult de atât - , oameni care se folosesc de el s-a saturat. Tocmai din motivul asta  lumea personajului meu se învârte  în jurul celei pe care o iubeste  , cea mai buna prietena -pe care o are înca din scoala generala - si atât  . Nimeni nu mai reprezinta un interes pentru el.
-Te iubesc... aude timid.
Chipul i se îmblânzi si înfatisarea exprima durerea  pe care o simte un copil atunci când realizeaza ca e singur. Si era singur , pentru ca tatal si mama sa zaceau undeva în cimitirul de la periferia orasului , de unde auzea în fiecare dimineata clopotul. Si era copil înca , pentru ca mai credea în bunatate , basme , adevar , suflete pereche si prietenii adevarate si care nu erau pe interes.
De cunoscut nu se cunoaste . Da , niciodata nu s-a cunoscut cu adevarat , dar a constientizat anumite lucruri la el . Stie bine ca e un sentimental , ca el cauta iubirea în bratele tuturor oamenilor , ca e usor de influentat si multe altele. "Ei ma cred nascut pentru a-i asculta pe ei . Cine a zis ca ma intereseaza viata lor? N-au înteles niciodata cât de putin ma intereseaza sufletele lor . Pentru ca destainuirile facute în public sunt dintre cele mai false. Sunt facute fie pentru a primi vorbe de lauda , fie pentru a primi compasiune falsa , pe care m-am saturat sincer sa o mai ofer. "
- Sunt fericit...
- De ce ? întreaba mirata.
- Sunt fericit ca pot uita tristetea cu tine ! Nici nu ai idee câte toamne la rând am stat si m-am uitat pe geam si mi-am spus :"Toamna viitoare  nu voi mai privi singur pe geam si nu voi mai asculta singur ploaia si vântul." pâna sa dau de tine.
- Regreti cumva ca ai dat de mine?
- Esti cel mai bun lucru din viata mea . Te-am iubit de la început pentru ca mi-ai placut . Te-am urât pentru ca aveai tot ce am cautat la cineva , ca ma cunosteai mai bine decât eu pe mine si pentru ca mi-ai zis ca ma iubesti când nici nu erai sigura cum ma cheama.
- Hai sa-ti spun o poveste adevarata pâna la radacini.
- Zi.
- O sa plânga întreaga lume cu lacrimi de soare , dar asculta-ma. Ploua în povestea mea . La fel ca acum. O sa iesim în ploaie ca sa ramânem puri , fara pacate , ura si toate sentimentele negative.  Când ploua afara esti împlinit . Daca ploua  , cineva regreta ceva . Lumea e falsa , aparentele înseala mereu  , limitele care îti sunt puse  în viata trebuie depasite si , de ce nu , încalcate majoritatea , si nu le poti depasii decât daca vrei si tu asta . Tu înca mai esti copil si admir , dar mai si urasc asta la tine , în acelasi timp.  Soarele rasare în fiecare dimineata pentru noi doi si atât. Desi ai ramas copil , ai momentele tale în care dai dovada de o maturitate iesita din comun.
- As minti daca as spune ca viata nu ma sperie , dar am trecut prin ea pâna acum  , asa ca asta e un motiv destul de bun ca sa continui sa fac ce am facut pâna acum.  Singurul motiv pentru care înca mai am o inima care sa bata esti tu . Am încercat de multe ori sa ma sinucid , dar nu am reusit  si tocmai din motivul asta încerc sa ma distrug pe interior , mai mult prin gânduri . E mai greu asa , dureaza mai mult , dar macar am moartea garantata la un moment dat. Nu stiu pentru ce merita sa lupti în viata , nu stiu pentru ce merita sa mori.
- Vorbesti cu dublu înteles...
- Asa am facut mereu . spune luându-si o tigara de Assos din pachet.
Nu avea niciodata o marca anume de tigari , lua ce îi venea , lua ceva care sa se încadreze în banii pe care îi avea. Desi atunci când înca mai statea cu parintii îsi cumpara tigari scumpe . Lipsa banilor l-a împins la multe gesturi care nici macar nu fac sens . Nu a furat niciodata ,dar a obtinut ce voia.
Ei doi erau logoditi de doi ani , dar nu au avut bani de nunta ,asa ca au hotarât sa ramâna asa . "Pâna la urma , de ce trebuie sa demonstrez unei idei preconcepute numite Dumnezeu ca te iubesc? Eu o stiu , tu o stii si asta e tot ce conteaza." Se întelegeau bine , chiar daca uneori se certau ca nebunii , dar se sarutau si se împacau imediat. Asa au fost mereu. Poate ca în mare parte s-a datorat totul de la prea multa iubire...

vineri, 2 martie 2012

Scrisori catre sine

Ante Scriputm : Vreau sa fie clar ca si pe Am amintiri din prezent tot eu scriu . O sa-mi postez tentativa de carte pe ambele bloguri ^^ Sper sa va placa.









Prefaţă

Personajul meu nu e definit. Personajul meu  nu are un sex anume , uneori poate fi fată , uneori băiat . Personajul meu suntem eu , tu , noi ,tot restul lumii . Poate uneori te vei regăsi , sau poate nu. Dar multe nu o să le accepţi oricum pentru că nu vrei sa recunoşti că aşa eşti de fapt . Lasă măcar o data , o singură dată , garda şi orgoliul de o parte şi acceptă-te aşa cum eşti.






     Analiză primară.




Începutul e ilogic , caracteristic mie , ţie , nouă poate . Personajul meu nu e atât de complex pe cât pare , dar are multe trăsături , multe defecte şi prea puţine calităţi. Calităţi pe care oricum nu le accepta. În schimb , îşi găseşte defecte pe care nici măcar nu le are , extrem de multe . Asta e natura personajului meu . Mi-l fac cum vreau eu , că doar eu scriu aici , nu altcineva. Are câti ani îi dai tu , deşi nici măcar nu contează asta . Contează că am un personaj mult mai matur decât ar parea prima dată . Pe parcurs ai să-mi dai dreptate , acum poate nici măcar nu întelegi ce tot vreau eu să zic pe aici.Poate aberez , dar îmi place ce am scris pâna acum , aşa că o să continui în aceeaşi manieră.
E fată uneori , alteori băiat cum am mai zis , nici măcar nu are importanţă . E un personaj şi asta contează. Trăieşte cu o impresie falsă asupra propriei personalităţi , şi chiar dacă ştie îi place , pentru că dacă nu i-ar plăcea , ar schimba ceva. Vrea personalitatea lui , făcuta doar de el , nu de nimeni altcineva , şi tocmai din motivul ăsta nu lasă pe nimeni să-i spună cum trebuie să fie , nu lasă pe nimeni sa intervină. E de admirat lucrul ăsta , chiar dacă uneori e un lucru rău , pentru că nu ştie  cum ar trebui să se poarte cu adevărat în anumite situaţii , nu face nimic ca să schimbe ceva , chiar dacă ar putea sau nu . Îi place cum e , iar ceea ce nu i-a plăcut a schimbat , dar în rest s-a acceptat aşa cum e . Să zicem că i-a plăcut situaţia în care s-a tot aflat în toţi anii ăstia , aşa că nu a încercat să facă prea multe lucruri ca să nu mai fie cine e de fapt.
Personaul meu e dependet de alţi oameni , nu poate trăi fără oameni în jur , dependent de prieteni , sentimente , iubire şi multe alte lucruri. Personajul meu e slab , iartă şi acordă a doua şansă incredibil de repede  , numai cui nu merită lucrul ăsta , iar celor care merită , nu le-o mai acordă , prea multă încredere în cine nu trebuie , se ataşeazp repede de oameni , e naiv , citeşte mult ,ascultă muzica mult prea tristă pentru melancolia care zace în el , desenează prea mult ,stă prea mult în lumea imaginară în care si-ar dori sa trăiască.
Am un personaj naiv atunci când nu trebuie , mult prea încrezator în lume , iertător , mereu acolo pentru oricine , nu-şi dă seama  ce personalitate are cu adevărat , nu ştie pentru ce merită să lupte în viaţă , ce trebuie să lase în urma. Poate că am un personaj care nu pare a fi real , dar aşa vreau eu să fie. Are mult prea multe sentimente la care vrea să renunţe , pe care mereu le-a lăsat în mâinile oamenilor pe care i-a cunoscut, sperând să nu le mai primească înapoi niciodată , iar atunci când şi-a dat seama că înca le mai are , a fost cumplit de trist , pentru că numai eu si el putem întelege cât de multă durere i-au adus sentimentele alea.
Personajul meu are încrede în sine numai în anumite momente , pentru că în celelalte , se urăşte. Dar se urăşte pentru că în momentele alea ar da orice ca să fie mort , pentru că nu mai gaseşte nimic care să-i demonstreze că da , merită să traiasca si chiar contează pentru cineva , indiferent cât de prost merg toate pentru un moment.
Personajul meu se simte împlinit cu o cafea si o ţigăra dintr-un pachet ieftin , în fiecare dimineată . Îţi va zâmbi mereu , chiar şi în miezul nopţii  şi asta pentru că niciodată nu avrut sa aibă nevoie de prieteni . Consideră confesiunile că fiind mereu false. Ştie că are nevoie de oameni şi tocmai de aia se urăşte uneori mai mult decât normal.Ştie că e dependent de sentimente , dar face tot posibilul să le ignore .
"Jur că am sa zâmbesc tot timpul de acum înainte.Nu mai las nicio lacrimă să cadă . Oricât de greu o sa fie , o să zâmbesc.Nu mai las  pe nimeni să mă vadă că plâng . " Atâtea promisiuni spuse ,atâtea uitate , atâtea de care se fereşte pentru că nu mai vrea să mai fie dezamăgit."N-am vrut niciodată să-i dezamăgesc pe cei din jurul meu , mai ales din cauza unor lucruri absolut banale... N-am vrut să-i rănesc pe cei din jurul meu. Nimeni nu o sa înteleagă câte reproşuri îsi tot face si nici de ce . Nimeni , dar absolut nimeni nu a ştiut cât de mult are nevoie de oameni în jurul său , oricât de mult ar regreta pe urmă ce decizii a luat .
"Cineva tot o să mă înteleaga la un moment dat.Sper..."