duminică, 20 noiembrie 2011

Sa fie pentru anii astia...

Mi-am lasat toate visele in mainile unor oameni care nu au stiut ce sa faca cu ele.
Poate ca sunt nebuna... am incercat sa inteleg iubirea , si chiar am crezut ca pot sa fac asta.
N-o sa mai vreau sa-mi amintesc cum se iubeste , n-am nevoie sa-mi ard sentimentele , n-o sa incerc sa imi fac altele , n-o sa ma chinui chiar atat de mult.
Da , am incercat sa ma sinucid de multe ori , dar niciodata nu am reusit .
Iar atunci cand am mai avut extrem de putin si o faceam , am renuntat la idee.
De ce ?
Uneori din egoism , mereu mi s-a parut ca as scapa prea repede , si ca nu m-ar durea atat de mult pe cat merit eu de fapt.
Alteori , din frica , sau din speranta ca poate daca mai lungesc chinul putin , o sa imi fie mai usor s-o fac data viitoare.
La sfarsitul oricarui lucru , ne asteapta melancolia , si tristetea.
De ce sa se incheie viata mea intr-un mod atat de calm si nedureros?
De ce ?
Toata durerea din lume o merit ..
N-am facut nimic util cu viata mea , n-am facut decat sa ranesc oameni sau sa ii imping spre lucruri nasoale , nu am lasat pe nimeni cu amintiri placute , si nici un lucru de genul asta nu s-a intamplat.
Deci , unde mi-e rostu' ?
"Nu merită să te sinucizi, deoarece o faci întotdeauna prea târziu." cum zice Coelo...
Decat sa incerc sa fac ceva bine , mai bine stau dracului cuminte si imi accept soarta , si nu ma mai chinui sa gasesc un mod de a ma minti ca nu sunt ce si cum sunt.
Anii astia , or sa treaca -in teorie - dar in practica ?

duminică, 13 noiembrie 2011

Am luat o gura de vodka inainte sa mai zic ceva.
E usor sa umpli  golul asta , nu-i asa ?
Tu nu iti gasesti refugiu pe undeva pe la linia de infinit .
Tu nu-ti vezi toate temerile devenind realitate atunci cand nici macar nu te mai astepti la asta.
Tu nu stai sa numeri zilele pe degete si apoi sa le scrijelesti undeva.
M-am holbat prea mult la ochii aia care nu s-au inchis niciodata.
Poate ca nu o sa ma simt in siguranta decat atunci cand o sa-mi pot numara zilele ramase pe aceleasi degete de la o mana.
134 de zile si nu am ranit pe nimeni.
135 de zile si inca mai traiesc.
136 de zile si nu s-a intamplat nimic tragic.
137 de zile si nu ma uraste nimeni.
138 de zile si ma urasc in continuare.
In acest " obicei " de a te rani , tot eu ies mult mai ranita.
Daca eu sunt responsabila de lacrimile alea , de ce tot pe mine ma doare?
Ce e sentimentul ala care parca ma mananca din interior?
M-ai crezut intotdeauna cu mult mai medioacra fata de tine , dar n-ai stiut niciodata de ce ma port cum ma port.
Te las sa cunosti doar ce vreau eu sa cunosti si deja ai impresia ca stii cine sunt.
Mi-am scrijelit numele temerilor , fericilor , tristetilor , salvarilor pe undeva pe tot corpul.
Ah ... simt cum arde din nou "eu"-l de pe picior si "pierdere" de pe coaste....
N-o sa inteleaga nimeni de ce au murit atat de multe inimi in noaptea asta.