Nu am nevoie nici de cafea, nici de tigari, nici de tine, nici de mine, sau de oricine altcineva acum.

Am nevoie de un suflet.

Inca il mai caut.

Mai ti minte?

Da...s-a intamplat acum prea mult timp, poate ca ai si uitat.

Nu e ca si cum chiar ar fi contat.

Stiu ca esti perfect.

Perfect pentru cine te merita.

Stiu ca sunt perfecta.

Perfect de imperfecta.

Sunt o antiteza a tot ce exista si s-a uitat undeva intre niste pagini albe patate de sange, scrum, si poate putin alcool dintr-o sticla de tutun.

Am jurat ca sufletul tau e divin.

Nu ma crezi.

Nu ma cred.

Am crezut ca daca ma inec in alcool si tutun totul va fi in regula, va reveni la normal.

Ce-i aia plaja?

Sau sarut...?

Ochii mei ii vad pe ai tai.

Dar nu sunt ai tai.

Sunt ai persoanei care ai fost.

Mereu mi-am imaginat ca o sa am o viata de nimic.

Pe zi ce trece inca mai cred asta.

As ingheta timpul.

Imi lipsesc momentele de inconstienta si de nepasare, pe care le tot aveam, imi lipsesc oamenii care au contat, imi lipsesc amintiri, imi lipsesc momente.

As vrea sa le rup de pe cerul inimii mele. Stiu de cate ori am incercat.

Am simtit o respiratie cu subinteles, care m-a lasat sa ma inec in nostalgie.
Inca imi mai caut sufletul, incercand sa omor timpul in timp ce scriu o carte care nu s-a scris niciodata.
Sufletele pereche au murit intr-o noaptea care ti-a cantat la fereastra un cantec de la marginea tristetii.
Nu poti citi printre randuri.
Nu ai nici de ce.
Nu ai nici ce.
"Scriu numele tau intre stele.Numele pe care tu trebuia sa il ai de la inceput.Numele care este totul meu.Totul meu personal."
Nu o sa uit cand mi-ai zis asta si ca inca imi lipsesti.
Ne chinuiam impreuna cu muzica pe care o ascultam, mai mult pentru ca era un fel de instrument de tortura, nu neaparat pentru ca noi aveam chef de muzica trista, sau care sa transmita ceva.
Oamenii sinceri si naivi sunt singurii care nu o sa cunoasca fericirea...