Pentru tine

Da, încă mai poţi să spui că trăieşti, şi că nu eşti singurul care se tot învârte în această anxietate continuă.

Pentru că nu mai poţi să mergi singur, pe un drum care nu te duce nicăieri. 

Sau poate că tu încă nu ştii unde te poate duce. Sau dacă te poate duce undeva.

Eu am început să realizez ce contează de fapt, că mi-am irosit ani din viaţă fără sens, pentru persoane care nu au contat chiar atât de mult, pentru care eu nu am contat pe cât credeam de mult, că m-am consumat pentru lucruri care nu au avut niciodată sens, doar eu le căutam unul, şi multe alte lucruri. 

Şi mă bucur că te am aproape, pentru că nu ştiu ce m-aş fi făcut fără tine, sau dacă măcar aş mai fi încercat să fac ceva. Îmi pare rău că nu pot să te fac să înţelegi cât de mult te apreciez, cât ma bucur că te am aproape, că pot să fiu sinceră cu tine, şi să nu mă chinui să fiu ceva, sau cumva, ce nu sunt eu de fapt, şi sper că ştii că şi tu poţi să fi aşa cum eşti de fapt în preajma mea. Pentru că ţin enorm la tine, şi da, toată perioada mea de refacere, ca să îi zic aşa, a început de la frica mea că am să te dezamăgesc. Sau că o să ajung să te rănesc, pentru că ştiu foarte bine ce înseamnă să pierzi persoanele care contează pentru tine, şi nu voiam să te fac să treci prin lucruri de genul ăsta.

Şi nu vreau să treci singură prin viaţă, pentru că meriţi mult mai mult de atât, nu ştiu dacă eşti conştientă de asta, sau nu. Dar aşa e. Şi nu vreau să te las singură.

Da, poate că exagerez şi devine sentimental şi siropos, dar nu pot sa neg rolul important pe care îl ai de un an şi vreo 2-3 luni în viaţa mea, mai ales dacă stau să mă gândesc cum ne-am cunoscut, prima noastră discuţie, prima dată când am ieşit împreună, şi tot restul. Trebuie să recunosc că te apreciez cel mai mult că mă asculţi, că nu o faci obligat, că îmi dai sfaturi, că râdem împreună de aceleaşi faze, pe care nimeni altcineva nu ar putea să le înţeleagă, şi că ştii ce vreau să zic atunci când nu spun nimic, când îmi pierd cuvintele şi nu pot decât să scot nişte onomatopee, că nu trebuie să îţi explic de ce îi iubesc sufletul decât puţin, şi tu ai înţeles tot ce voiam să zic, că mă accepţi în preajma ta, chiar dacă suntem extrem de diferite.

Şi îţi sunt datoare cu atât de multe lucruri, şi nu pot decât să sper că o viaţă îmi va ajunge să fac toate lucrurile astea.

Da, poate că acum scriu doar ca să poţi să ştii că îmi e dor de tine, să ieşim împreună, să avem discuţiile noastre dubioase şi tot restul. Dar, mai ales, scriu ca să încerc să te fac să înţelegi cât de importantă eşti pentru mine.

Nu ştiu dacă o să citeşti asta, sau nu, dacă o să înţelegi ce zic eu pe aici - deşi la cum te ştiu, o să înţelegi mai mult ca sigur- ,dar mă simt eu bine să ştiu că am scris tot ce aveam de zis.

Şi abea aştept să vi şi tu aici, să putem să ieşim împreună, sau să ne vizităm fără niciun fel de problemă.

Pentru că îmi e dor de tine, şi vreau să ştii asta. La fel cum sper că eşti bine, şi că nu ai probleme, că totul e ok cu tine.

Şi sper că eşti fericită, sau dacă nu eşti fericită, că nu eşti deranjată de nimic.

Culori

Nu cred ca am sa pot sa inteleg sensul vietii vreodata.

Sau, poate ca inca mai incerc sa i-l dau eu.

Totul se amesteca in rosu si gri, culorile toate s-au imprastiat...

Ganduri cum ca ai putea sa traiesti cautand picaturi de albastru.

Chiar nu mai tin minte cand am inceput sa ma tem.

Acoperita de rani. Nimanui nu o sa ii pese. Nimeni nu o sa observe.

Cand obosesc sa ma gandesc la viata, ma uit la pamant, asa cum e el acum.

Am obosit sa ma tot plimb, si poate ca asa am capatat forma, chiar si cu trecutul meu.

Ar fi mai usor daca as avea o singura forma, dar acum am mult mai multe.

Acum vreau sa am mai multe.

Cuvintele mele, care nu au fost auzite de nimeni, si-au pierdut rezonanta in pereti.

Intr-o zi eram cu cineva, in alta zi cu altcineva, uneori cu doua persoane, sau cu trei, si din nou singura.

Si sa pot sa imi amintesc asemenea lucruri ma face sa ma simt bine, si poate ca ma bucur ca pot sa simt asemenea lucruri.

"Oricat de dureros e, oricat de singuratic ar fi, continua sa traiesti ca tine insuti."

Si daca stau sa ma uit la ecranul laptopului, ma gandesc sa incep sa scriu.

Vreau sa imi reconsider prezentul, indiferent cat de important, sau nu, e el.

Cred ca acum exprim acel eu.

Sa traiesti e minunat.

Sa traiesti e suparator.

Dar, pentru ca inca mai traiesc, ma bucur. 

Din momentul in care traiesc, banuiesc ca vreau sa raman in viata.
Sufletul meu nu renunta. El refuza sa piarda. Intr-o contradictie totala cu mine.

Am scris "moarte" de atatea ori, dar nu cred ca am atins decat un sens efemer al cuvantului.
Nu, nu mai pot sa mor. Am murit de zeci de ori. O singura data am cunoscut moartea reala, fizica, si abea astept sa se intample iar.
Poate ca eu chiar sunt o figura intr-un univers paralel, si in lumea asta nu sunt nimic altceva decat o iluzie si atat. Si poate ca din motivul asta nu pot sa inteleg oglinzile. Poate ca ceva-ul ala care ma tine si nu ma lasa sa inteleg, o face tocmai pentru ca daca as putea sa le inteleg nu as putea sa mai traiesc dupa, poate ca inca nu sunt pregatita pentru asta, poate ca nu voi fi vreodata capabila de lucrul asta.
Chiar daca incerc sa inteleg gandurile cuiva, sunt constienta cat de inutil e lucrul asta. Nu pot sa imi inteleg propriile mele ganduri, cum cred ca as putea pe ale altuia sa le gasesc un sens?
Indiferent cat de apropiata mi-ar fi o persoana, nu cred ca am sa pot vreodata sa imi permit sa judec persoana respectiva. Cum nici altii nu vreau sa isi permita sa ma judece pe mine. Nu stiu ei nimic, la fel cum nici eu nu stiu nimic.
Dar o s-o fac, si o s-o facem...


O sa ma intorc, probabil, la propria mea viata.

Oamenii sunt dezgustatori.
Si cuvantul "dezgustator" e unul care suna mult prea familiar pentru mine.
Cum privesti moartea si viata?
Iti place.
Nu iti place.
Iubesti.
Urasti.

Oameni, gandirea, visele, viata, moartea, toatea astea sunt lucruri interesante.
Doar ca trebuie sa iti aduci aminte sa nu te atasezi de nimic, mai ales de oameni. Pentru ca toti monstrii sunt oameni, toti au fete prietenoase, toti umbla pe langa tine, sau tu umbli printre ei.
Timpul trece prin noi, sau noi trecem prin timp?
Noi ne traim viata, sau viata ne traieste pe noi?
Imi stiu raspunsurile la intrebarile astea doua.
Macar atat.
Sa te minti singur, sa dai vina pe altii,  sa incerci sa te salvezi pe tine si atat...
Cred ca asta e tot.
Un singur lucru avem cu totii in comun, si anume ca tuturor ne place sa cautam defectele in altcineva, si sa ne folosim de lucrul asta in asa fel incat sa ranim persoana respectiva.
Ajuta-ma sa cred ca nu sunt eu cea reala asa.

Worms

"Wel, abuse me until your heart is satisfied..."

In loc sa ne uitam la minciunile din noi, trebuia sa ne privim fix in ochi si sa recunoastem ca ne e frica.

Sa recunoastem ca amandoi voiam sa spunem atat de multe cuvinte, cu atat de putina importanta.

Nu mai am nevoie de cuvinte mari, cum nu mai am nevoie de niciun " Te iubesc " de la oricine altcineva.

Nu uita, intrun vis profund, nimic nu se termina.

Dar noi o sa incheiam cu un simplu "La revedere" pentru ca ne e prea teama sa spunem "Adio", pentru ca vrem sa avem macar speranta ca ne vom revedea, si totul va reveni la normal.

Ti-am zis ca atunci cand nu ma vei mai chema o sa se strice ceasul, si o sa se invarta invers. Ca mii de ganduri noi or sa imi umble prin minte, ca o sa imbrac totul in alb.Ca o sa gasesc cate un sens nou in chipul oricarui alt om.

Mi-ai cantat povestea, ca sa fi singur ca nu o voi uita niciodata.

M-ai dus aiurea si mi-am uitat ecoul.

Devin constienta de unele lucruri care pana acum mi se pareau atat de puerile, si acum stau sa ma intreb de ce anotimpurile sunt asa, de ce totul suna mai bine acustic, de ce minciunile sunt mult mai placute decat orice alt fel de adevar, de ce scriu cand nu ma simt comod daca stiu ca cineva citeste ceva din ce am scris deja..

Cred ca pot sa zic ca inca mai am sufletul de sticla, doar ca acum e ceva mai groasa.

Adu-mi aminte cum se respira.

Vreau sa pot sa vad totul in oameni, si sa stiu ca inca ii mai pot iubi.

Poate ca eu chiar am fost nascuta ca sa ii ranesc pe ceilalti, dar sunt mult mai nemiloasa cu mine.

Am distrus o lume la care am muncit mult prea mult.

Mi-ar placea sa stiu ca din toata parada asta o sa ramana mult mai mult decat a ramas deja, pentru ca noi ne schimbam in fiecare secunda.

Tu cine erai inainte sa iti spuna toata lumea cum trebuie sa fi?

" Sunt doar cuvinte, dar sper sa ajunga la tine, la fel cum au ajuns si notele cantate de mine. Vreau sa sti ca nu esti singura, si ca nu ai sa mai fi vreodata. pentru ca eu sunt aici. Pentru ca nu am sa las eu sa se intample asa ceva. Si poate nu o sa pot mereu sa te sun, sau sa iti dau mesaj, sau sa vorbim, dar sunt singurul care nu te va lasa niciodata, indiferent cat de cliseic suna asta. Si tu sti de ce. Niciodata nu am crezut ca o sa fie vreo persoana atat de importanta pentru mine, asa cum esti tu. Stiu, sunt mii si mii de kilometrii care ne despart, dar inima ta e aici, e acolo unde ai lasat-o, acolo unde te simti ca acasa de cativa ani. Si o sa am grija sa ramana asa totul. O sa te intorci aici, sigur o s-o faci, pentru simplul fapt ca iti urasti viata acolo la tine, pentru ca nu intelegi de ce nu ai plecat acum mult prea mult timp. Si pentru ca esti tu. Mi-a placut ca eu am gasit o fata cu un zambet trist in tine, o fata care are in continuare prea multe probleme cu ea insasi, care mereu a apartinut altcuiva, care voia mereu mai mult. Am stat si te-am asteptat intotdeauna, si stim amandoi ca asa am sa fac in continuare. Vreau sa te fac sa te simti frumoasa, asa cum ar trebui sa te simti. Nu, viata nu e plina de curcubee, fluturi, flori, zazmbete, dar alea care sunt vreau sa le impart cu tine.  Floarea ta preferata e inca intre paginile cartii pe care ai uitat-o la ultima vizita aici.

Nu ma minti spunandu-mi ca esti bine. Stiu ca nu esti. M-am prins de atata lucru, crede-ma. S-a schimbat si felul in care vorbesti, si vocea si-a pierdut din viata, si tu te-ai schimbat. Prea repede, prea brutal. Si iar simpatizezi cu aceleasi ganduri pe care voiai sa le uiti, nu-i asa? Stiu ca nu ai sa imi recunosti asta niciodata, dar adu-ti aminte ca or sa ramana semne. De cand nu ai mai dormit? Cat ai slabit? Cati nervi ti-ai facut? Cat ai stat sa plangi si sa te ascunzi? Cat de mult ai vrut sa nu te mai intorci in lumea asta, atunci cand ai fost in moarte clinica? Cat de goala te simti? Cat de indiferenta fata de sansele de a muri sau trai? Cat de mult ai vrea sa pui capul pe perna, sa te trezesti, si sa te minti iar ca asta fost un alt cosmar, desi stii foarte bine ca acel cosmar e chiar viata ta?De cat de multe din astea esti constienta? Cat de multa cafea bei, cat de mult fumezi, si cat de putin mananci?

Tu nu mai erai asa...Reusisei sa treci peste asta. De ce ai inceput iar?

Nu te-am mai vazut de ceva timp, dar fac pariu ca ai iar privirea aia goala, inexpresiva, si care m-a ingrijorat mereu...

Te rog eu, revino-ti, tu nu mai esti asa. Poti mult mai multe. " - S.Y. (asta a fost cel mai dragut lucrun din ultimele zile, nu ma puteam abtine nu il pun aici. )

Absorbit

Fericirea e o chestie total relativa...

Sarutul e facut in deceptie, iar ranile au fost iertate.

Instinctul si trupul sunt niste lucruri contrarii.

"Cuplul acela era foarte frumos..."gandeam cand au trecut pe langa mine niste amintiri ale unor oameni care au fost din greseala universul celuilalt pentru nu stiu cat timp.

Dupa toata dorinta sexuala, am raspuns cu un simplu "Te iubesc".

Pare ca imi doresc acele rani goale ca si cum le-as ridiculiza..

E imposibil sa ma prefac.

Motivul meu, si corpul meu, care vor fi rupte, au rezistat la toate pulsatiile tale, de parca ma inecam in mainile tale.

Moment de note de pian amestecate cu niste acorduri de chitara, pe care o voce pisicoasa isi canta durerea.

"De parca ar exista pentru totdeauna"

Totul trebuie distrus.

Dependenta.

Daca as putea sa devin, macar pentru putin timp, tu, as face interiorul mintii tale sa fie confuz.

Si poate ca as distruge unele lucruri de acolo.

Daca tu suferi din cauza gandurilor tale, si daca eu as putea sa fac asta de neinteles, daca as putea sa pun totul in cuvinte...

As ramane cu speranta ca poate nu ai face nimic, nu ai renunta.

Daca crezi ca nu poti sa crezi in tine, poti sa  mori.

Ador momentele de genul asta.

Le-as face in fiecare zi.

Uras ce vad cand ajung aici.

Cumva, chiar urasc.

Drumul pe care mi l-am am facut singura, si drumul pe care am mers pana acuma.

Ador momentele de genul asta.

Urasc momentele de genul asta.

Sunt fericita cand ma gandesc ce o sa vina.

Sunt trista cand ma gandesc ce o sa vina.

Momente ca astea sunt dureroase, dar imi plac.

Prezentul continua, si poate deja pot vorbi de o zi de ieri.

Daca ma impiedic de pietre si cad, o sa ajung sa urasc si sa distrug totul.

O idee ca asta e dureroasa, dar o iubesc.

Urasc totul.

Asadar, iubesc totul.

Sunt vie.

Ma bucur ca sunt vie.

Azi,

Ieri,

Maine..

Daca as distruge totul, si as fi singura ramasa pe lume, mi-ar fi frica.

Nici macar nu vreau sa ma gandesc la asta.

Dar imi plac ideile astea..

Asadar, le urasc.

Foloseste-ma, pana cand inima ta e satisfacuta.

Dar zambeste-mi ca de fiecare data.

Gemeni si sapte culori de curcubeu.

Si ce daca e soarta? 

Distruge-o.

Si eu o sa traiesc murind.

Pentru ca nu ai cum sa intelegi moartea, decat daca mori.

Ce culoare are corpul care se rasfata si se ascunde in spatele unui zambet?

Chiar si sangele care curge are nevoie de un motiv, nu?

Poate ca oamenii care se ranesc prin asta, or sa se vindece.

Sau poate ca nu intelegi nimic, daca doar te inseli singur.

In fata ochilor, ai un motiv ca sa traiesti?

Motivul meu e sa nu scriu despre fericire.

E ceva deja folosit, banal, insignifiant.

E cu totul altceva sa scri despre durere, tristete si orice alt derivat de la ele.

Lasa-i sa doarma...

Vreau acea parte din tine pe care nu vrei s-o dai.

Am invatat multe despre cum poti sa fi om, atunci cand sunt singura.

Oamenii pe care ii admiri sunt reflectati in ochii mei, si eu nu pot decat sa ma gandesc:"as vrea sa pot fi ca ei."

Chiar daca, poate, nu am niciun motiv sa ma gandesc la asta, iau foarte des in considerare.

Poate ca e normal.

Si ceilalti vad asta.

Sau poate ca nu.

"O sa ma schimb...o sa fiu altfel..."

De ce ?

De ce sunt atat de fascinata?

O sa pun o masca pe care am creat-o, si o sa va dezamagesc.

Vocile lor ma acopera.

Poate o sa ajung aproape de idealul dupa care tanjesc...

"Nu accepta tot doar ca sda sti tu ca poate te-ai protejat de ei. Inrunta-i. Mai devreme, sau mai tarziu, tot o s-o faci. Foloseste-te de cuvinte, create de cineva, cuvinte care le incarci tu."

Eu sunt regula.

Regula care e mai sus decat orice.

Eu sunt Alfa, si Omega.

Inceputul, si Sfarsitul.

Cerul meu dispare.

....