Mi-am lasat toate visele in mainile unor oameni care nu au stiut ce sa faca cu ele.
Poate ca sunt nebuna... am incercat sa inteleg iubirea , si chiar am crezut ca pot sa fac asta.
N-o sa mai vreau sa-mi amintesc cum se iubeste , n-am nevoie sa-mi ard sentimentele , n-o sa incerc sa imi fac altele , n-o sa ma chinui chiar atat de mult.
Da , am incercat sa ma sinucid de multe ori , dar niciodata nu am reusit .
Iar atunci cand am mai avut extrem de putin si o faceam , am renuntat la idee.
De ce ?
Uneori din egoism , mereu mi s-a parut ca as scapa prea repede , si ca nu m-ar durea atat de mult pe cat merit eu de fapt.
Alteori , din frica , sau din speranta ca poate daca mai lungesc chinul putin , o sa imi fie mai usor s-o fac data viitoare.
La sfarsitul oricarui lucru , ne asteapta melancolia , si tristetea.
De ce sa se incheie viata mea intr-un mod atat de calm si nedureros?
De ce ?
Toata durerea din lume o merit ..
N-am facut nimic util cu viata mea , n-am facut decat sa ranesc oameni sau sa ii imping spre lucruri nasoale , nu am lasat pe nimeni cu amintiri placute , si nici un lucru de genul asta nu s-a intamplat.
Deci , unde mi-e rostu' ?
"Nu merită să te sinucizi, deoarece o faci întotdeauna prea târziu." cum zice Coelo...
Decat sa incerc sa fac ceva bine , mai bine stau dracului cuminte si imi accept soarta , si nu ma mai chinui sa gasesc un mod de a ma minti ca nu sunt ce si cum sunt.
Anii astia , or sa treaca -in teorie - dar in practica ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu