Pentru tine

Da, încă mai poţi să spui că trăieşti, şi că nu eşti singurul care se tot învârte în această anxietate continuă.

Pentru că nu mai poţi să mergi singur, pe un drum care nu te duce nicăieri. 

Sau poate că tu încă nu ştii unde te poate duce. Sau dacă te poate duce undeva.

Eu am început să realizez ce contează de fapt, că mi-am irosit ani din viaţă fără sens, pentru persoane care nu au contat chiar atât de mult, pentru care eu nu am contat pe cât credeam de mult, că m-am consumat pentru lucruri care nu au avut niciodată sens, doar eu le căutam unul, şi multe alte lucruri. 

Şi mă bucur că te am aproape, pentru că nu ştiu ce m-aş fi făcut fără tine, sau dacă măcar aş mai fi încercat să fac ceva. Îmi pare rău că nu pot să te fac să înţelegi cât de mult te apreciez, cât ma bucur că te am aproape, că pot să fiu sinceră cu tine, şi să nu mă chinui să fiu ceva, sau cumva, ce nu sunt eu de fapt, şi sper că ştii că şi tu poţi să fi aşa cum eşti de fapt în preajma mea. Pentru că ţin enorm la tine, şi da, toată perioada mea de refacere, ca să îi zic aşa, a început de la frica mea că am să te dezamăgesc. Sau că o să ajung să te rănesc, pentru că ştiu foarte bine ce înseamnă să pierzi persoanele care contează pentru tine, şi nu voiam să te fac să treci prin lucruri de genul ăsta.

Şi nu vreau să treci singură prin viaţă, pentru că meriţi mult mai mult de atât, nu ştiu dacă eşti conştientă de asta, sau nu. Dar aşa e. Şi nu vreau să te las singură.

Da, poate că exagerez şi devine sentimental şi siropos, dar nu pot sa neg rolul important pe care îl ai de un an şi vreo 2-3 luni în viaţa mea, mai ales dacă stau să mă gândesc cum ne-am cunoscut, prima noastră discuţie, prima dată când am ieşit împreună, şi tot restul. Trebuie să recunosc că te apreciez cel mai mult că mă asculţi, că nu o faci obligat, că îmi dai sfaturi, că râdem împreună de aceleaşi faze, pe care nimeni altcineva nu ar putea să le înţeleagă, şi că ştii ce vreau să zic atunci când nu spun nimic, când îmi pierd cuvintele şi nu pot decât să scot nişte onomatopee, că nu trebuie să îţi explic de ce îi iubesc sufletul decât puţin, şi tu ai înţeles tot ce voiam să zic, că mă accepţi în preajma ta, chiar dacă suntem extrem de diferite.

Şi îţi sunt datoare cu atât de multe lucruri, şi nu pot decât să sper că o viaţă îmi va ajunge să fac toate lucrurile astea.

Da, poate că acum scriu doar ca să poţi să ştii că îmi e dor de tine, să ieşim împreună, să avem discuţiile noastre dubioase şi tot restul. Dar, mai ales, scriu ca să încerc să te fac să înţelegi cât de importantă eşti pentru mine.

Nu ştiu dacă o să citeşti asta, sau nu, dacă o să înţelegi ce zic eu pe aici - deşi la cum te ştiu, o să înţelegi mai mult ca sigur- ,dar mă simt eu bine să ştiu că am scris tot ce aveam de zis.

Şi abea aştept să vi şi tu aici, să putem să ieşim împreună, sau să ne vizităm fără niciun fel de problemă.

Pentru că îmi e dor de tine, şi vreau să ştii asta. La fel cum sper că eşti bine, şi că nu ai probleme, că totul e ok cu tine.

Şi sper că eşti fericită, sau dacă nu eşti fericită, că nu eşti deranjată de nimic.